1 decembrie 2011

Horoscopul lunii decembrie 2011


Luna decembrie tocmai a sosit si as vrea sa va impartasesc sfaturile astrologilor pentru aceasta perioada. Sunteti curiosi sa aflati ce au rezervat astrele fiecarei zodii in parte?



ZODIA BERBEC - LUNA DECEMBRIE 2011

Dragoste

Ai tendinta de a o face pe seful cu persoana iubita iar atitudinea ta superioara si autoritara nu face bine relatiei de cuplu. Evident, cineva trebuie sa preia conducerea chiar si cand e vorba de iubire, dar tu o faci totusi intr-o forma cam severa, de parca celalalt ti-ar fi supus, nicidecum egal in drepturi. Pretinzi de la el sa te respecte si orice abatere se poate solda chiar si cu pedepse aspre din partea ta. Poate si tu vei intra la un moment dat sub tirul sever al partenerului si atunci vei intelege cat de greu e sa suporti acest rol de supus care trebuie doar sa faca sluj la ordinele venite de sus! Totusi, aveti niste discutii foarte serioase fata in fata, in care investiti multa patima si energie (poate chiar prea multa), de parca v-ati decide acum viitorul in doi si fiecare vine cu argumentele sale forte despre cum vede mersul relatiei de acum inainte. Asculta si tu ce spune partenerul, nu trasa doar ordine stricte, pentru ca si el poate intoarce oricand foaia cu tine! Fa un efort sa pastrezi reciprocitatea, egalitatea, cumpatarea si cooperarea in prim plan in tot ce faceti impreuna, fara a se erija niciunul in… dictator.

Cariera

Clar ca esti mereu pus pe harta si gata sa te lupti pentru ideile tale, dar le exprimi intr-o forma cam dura, ce poate atrage multe animozitati la locul de munca, printre care chiar si unele mustrari din partea sefilor. Tendintele impulsive si agresive, lipsa de diplomatie si de bune maniere iti pot crea multe neplaceri care lasa urme asupra imaginii tale profesionale. Atmosfera este foarte tensionata la serviciu, dar e o situatie cu dus si intors: pe de o parte, tu esti cel care genereaza furtunile, dar, pe de alta parte, si evenimentele mai tensionate din cariera te irita pe tine, incat e greu sa-ti pastrezi calmul, orice ai face. Conflictele pe marginea principiilor, a legilor, a regulilor ce se cer respectate pot deveni la un moment dat motiv de rabufnire, dar ar fi bine sa folosesti de fiecare data umorul pentru a nu da impresia ca ai ceva cu toata lumea. Da, se pare ca ai ceva cu lumea, esti foarte critic si atent la tot ce se petrece, dar si foarte preocupat de ambitiile tale profesionale pe care le poti transforma in fapte, dar nu intotdeauna iar cea mai corecta forma de expresie. 

Bani

Nu stai pe cel mai sigur teren financiar, chiar daca Jupiter e in casa banilor, pe harta ta. Da, poate ai ceva bani stransi deoparte, dar esti cheltuitor, gata sa-i dai pe primul capriciu care iti face cu ochiul. Riscul unor erori financiare e mare din cauza ispitei de a cheltui pe lucruri frumoase si atragatoare dar de care nu ai neaparata nevoie in acest moment. Un risc trece prin veniturile tale si ale familiei, de aceea trebuie sa cantaresti cu multa prudenta si cumpatare toate sumele pe care le ai la dispozitie. Trebuie sa faci echipa cu partenerul, ca sa va echilibrati unul altuia tendinta spre excese: daca tu vrei una, celalalt e bine sa te mai traga de maneca sau invers. Un abuz, sub impulsul unei atractii periculoase, poate lasa urme! Totusi pot veni si unele vesti bune cu privire la nivelul salariului tau de acum inainte. 


 ZODIA TAUR - LUNA DECEMBRIE 2011

 
Dragoste

Te simti ciudat, parca nimic nu-ti convine. Esti coplesit de o energie mult prea mare care nu este canalizata corect in cele mai multe situatii si daca o lasi sa se manifeste asupra partenerului de viata sau de suflet, vei regreta amarnic! Poti fi gelos, posesiv, prea critic, carcotas si incepi sa-l iei la bani marunti pe cel de langa tine de parca l-ai gasi vinovat de tot ce nu merge bine in viata ta. Poti avea unele momente in care rabufnesti pur si simplu, prea nervos si prea agresiv in comunicare, punand prea mult patos in tot ce spui. Partenerul va mai incerca sa te traga de maneca din cand in cand, amintindu-ti ca nu numai tu esti in aceasta poveste, dar sunt momente cand uiti complet de reciprocitate si de compatibilitatea de odinioara, dorind sa iti impui doar propriile dorinte intr-o forma autoritara si egoista. Sub imperiul acestor energii scapate de sub control, riscul unor conflicte in cuplu sunt mai mari si se pot solda cu discutii malitioase, de parca ati scoate amandoi de la naftalina tot ce n-a mers bine in ultimele luni. Multe adevaruri pot iesi la iveala si lasa urme asupra sufletului tau, deci ai grija sub ce forma aduci in discutie valori precum: fidelitate, respect reciproc, corectitudine, cinste.

Cariera

Nu esti lasat sa-ti duci la indeplinire obligatiile de serviciu in stilul tau, ci adeseori ai impresia ca exact atu-urile tale cele mai puternice sunt blocate de diverse obstacole. Poate chiar de tine insuti, pentru ca nu esti in cea mai buna forma si adeseori scoti la iveala exact ceea ce nu te onoreaza. Orice exces de zel, de personalitate, de energie poate avea efecte grave asupra sarcinilor de serviciu. Nimeni nu-ti cere sa dai mai mult decat poti face, si daca nu esti prudent, scoti la iveala temeri personale, slabiciuni pe care le-ai tinut bine ascunse, erori pe care credeai ca le-ai reparat. Trebuie sa te comporti ireprosabil, pe cat posibil, si sa incerci sa-ti indeplinesti obligatiile fara a atrage criticile superiorilor. Vor fi momente cand vei lucra cu multa placere si pasiune, dar nu transforma placerea in patima, pentru ca nu o vei manifesta in forma sa cea mai constructiva. Totusi, ai principii ferme dupa care te ghidezi si idei inspirate cu totul speciale, si daca le pui in practica in forma lor optima, vor aparea si laudele, si succesele, si sansele de afirmare!

Bani

Esti preocupat de viitorul tau financiar mai mult decat de prezent, si ai putea primi unele sfaturi cu privire la directia pe care sa o dai banilor tai. Chiar daca Jupiter in zodia ta iti aduce suficiente motive de satisfactie materiala si sanse de investitie, trebuie sa te gandesti mai mult acum la anii care vin: la pensie, la asigurari de viata, la orice alt sistem prin care sa-ti protejezi situatia materiala pe termen lung. Chiar daca esti atras si de cheltuieli de placere - tipice sarbatorilor de sfarsit de an - e posibil sa iei acum unele decizii prin care sa pui bazele unui venit stabil de perspectiva. De exemplu: un cont de economii de care sa nu te atingi cativa ani sau faci un efort sa achiti o datorie imensa dupa care te vei simti mult mai liber. Mare atentie cum manevrezi banii la inceputul lunii, mai ales daca nu-s banii tai!

 ZODIA GEMENI - LUNA DECEMBRIE 2011
 
Dragoste

Viata de familie este cam tensionata: conflictele dintre sot si sotie si dintre copii si parinti pot atinge cote alarmante la inceputul lunii. Tu esti prins la mijloc, deci asteapta-te la predici severe de la cei care parca s-au aliat acum impotriva ta. Toti au ceva de comentat cu privire la faptele tale, dar nici tu nu taci: ai reactii destul de agresive si incepi sa scoti si tu de la index tot ce ai trecut sub tacere in ultima perioada. Conflictele domestice pot fi la ordinea zilei la inceputul lunii. Dintre motivele care stau la originea acestor animozitati sentimentale se afla felul in care isi onoreaza (sau nu isi onoreaza) fiecare obligatiile care ii revin acasa. Oricat de dedicat ai fi tu vietii de familie, nu le poti duce pe toate in spate, de aceea vei pretinde si de la ceilalti mai multa implicare si, daca nu ai parte de asemenea ajutor, evident ca vor incepe comentariile! Uneori ai impresia ca partenerul iti ascunde ceva sau ca nu te mai iubeste si te lasi coplesit de tot felul de trairi si intrebari cu tenta negativa ce scot la iveala gelozii, indoieli si suferinte adanci. Adeseori preferi sa ramai singur, dar izolarea lasa loc emotiilor periculoase sa puna stapanire pe sufletul tau.

Cariera

Trebuie sa pui accent pe cooperare si lucrul in echipa la serviciu, pentru ca ai de rezolvat o serie de sarcini destul de delicate si de complicate pe care, de unul singur, nu prea le poti duce la bun sfarsit. Esti foarte critic cu cel de langa tine, adeseori comentezi sever tot ce face acesta, dar vei intelege intr-un final ca sunt idei practice care merita puse in aplicare. Nu exagera cu critica in relatie cu colegii tai, pentru ca ai limba cam ascutita si ii poti face pe unii sa-ti devina mai degraba inamici decat coechipieri. Imbraca acele comentarii critice intr-o forma mai amuzanta, dar nici umorul nu este intotdeauna bine interpretat de cei cu care lucrezi. E o problema de comunicare la mijloc care trebuie controlata cu grija, ca sa nu-ti eliberezi nervii pe cei care chiar vor sa colaboreze cu tine, dar nu prea va iese… Ai vise mari legate de viitorul carierei tale, dar e bine ca deocamdata sa le tii secrete, ca nu cumva sa nasca dusmanii inutile in anturajul tau. 

Bani

Cuvantul de ordine al acestei perioade in ceea ce priveste banii tai este: prudenta! Trebuie sa cantaresti atent fiecare leut pe care il dai sau il promiti si sa te gandesti, pe cat posibil, si la viitor. E bine sa treci in noul an cu datorii, ca atare primul tau efort trebuie sa se indrepte spre achitarea acelor datorii pe care le poti acoperi acum, pe ultima suta de metri, fara a te inhama la altele si mai dificile. Ai vrea sa cumperi ceva pentru confortul tau casnic (mobila, electrocasnice, poate chiar o locuinta mai mare), dar trebuie sa analizezi cu multa grija daca momentul e potrivit pentru astfel de investitii. Poate da, caci nu o duci chiar rau cu banii, dar mult mai recomandabil ar fi sa mai pui un ban deoparte sa se adune si abia mai tarziu sa decizi ce sa faci cu ei! Fii foarte atent la ispita de a cheltui o suma exagerat de mare pentru un obiect care nu e atat de util in acest moment, fiind mai degraba un capriciu de sarbatori!

 ZODIA RAC - LUNA DECEMBRIE 2011
  
Dragoste
Esti fericit sa-l vezi pe partenerul tau atat de implicat in planurile voastre de viitor iar promisiunile pe care ti le face acum au toate sansele sa devina realitate. Iti inspira incredere pe termen lung, seriozitate, maturitate, nu sunt simple declaratii de amor menite sa-ti gadile auzul si sa te cucereasca, ci sunt afirmatii concrete care se vor materializa intr-un viitor comun de la care ai mari sperante. E momentul ideal pentru declaratii cu tenta serioasa, oficiala, cum ar fi o cerere in casatorie sau un raspuns la o cerere mai veche, deci trebuie sa spui ce ai ales cat se poate de ferm, fara a trada nicio urma de nesiguranta. Fii constient ca de deciziile sentimentale de acum depinde viitorul tau si ca viata ti se va schimba radical de acum inainte, deci nu spune ultimul cuvant decat daca esti sigur ca asta iti doresti! Chiar daca mai ai si unele rezerve dictate de influenta familiei sau a societatii, intuitia iti spune ca ai facut alegerea corecta si merita sa mergi mai departe in drumul ales! Fii sigur de tine si de omul pe care-l iubesti si gandirea pozitiva se va transforma intr-o reusita!

Cariera

Esti foarte dedicat treburilor de serviciu dar, desi ar fi proiecte colective, ai prefera sa lucrezi de unul singur. Nu te bucuri de tovarasi prea cooperanti, dar si tu tii mult la libertatea ta de actiune si de decizie, tolerand destul de greu ordinele altora. Daca ai putea lucra pe cont propriu, dar respectand totusi regulile dictate de ceilalti, ai avea parte de rezultate foarte bune, dar ti-e greu sa tolerezi critici, instructiuni si regulamente severe. Comunicarea e adeseori defectuoasa in colectiv, criticile nu intarzie sa apara de la superiori, iar erorile din cauza neatentiei, a vitezei si a impulsivitatii pot sta la panda la orice pas. Exista o puterea deasupra ta care se poate manifesta destul de autoritar si, in loc sa te ambitioneze sa dai tot ce ai mai bun in tine, poate scoate la iveala defectele personale. Atentie la masurile bruste ce se pot lua acum la varf si care te pot viza si pe tine: concedieri, schimbari majore in profesie, preluarea unor sarcini mai grele, examene decisive pentru viitorul profesuinal sau conflicte dure cu rivali puternici.

Bani

Se aud vesti interesante despre salariul tau viitor. Pe de o parte, e posibil sa nu-ti convina la prima vedere ceea ce auzi, afland despre eventuale reduceri sau limitari de fonduri, dar, totodata, poti lua decizii foarte serioase cu privire la banii pe care ii ai, de parca ar fi sosit vremea unei investitii capitale. Chiar daca la inceputul lunii banii vin cu ceva hopuri si restrictii, spre finalul lunii te poti baza pe onorarii provenind din colaborari, pe recompense rare, oferite la capatul unui efort indelungat la care ti-ai adus si tu contributia. Poti incheia anul cu un venit suplimentar sau cu un bilant pozitiv care iti inspira incredere pe termen lung. Ai acum chiar curajul de a face planuri costisitoare despre viitoare achizitii sau investitii, dar apare si dorinta de a acumula un ban deoparte.

 ZODIA LEU - LUNA DECEMBRIE 2011
  
Dragoste

Nu esti foarte sigur de iubirea ta, de aceea te comporti ciudat cu persoana iubita. Criticile si certurile pot aparea de la te miri ce, la inceputul lunii, mai ales ca discutati despre unele lucruri extrem de serioase, de parca a venit vremea unor decizii capitale pentru viitorul vostru comun. Ai mari sanse sa te indragostesti din nou si inca foarte repede, dar dupa o vreme, dupa ce va veti cunoaste mai bine, te vei indoi ca e omul potrivit. Simti ca e un moment extrem de important in viata sentimentala si ti-e frica de decizii majore, de parca presimti ca nu e momentul potrivit pentru a spune ultimul cuvant, ca atare ar fi bine sa lasi luna sa treaca fara a trasa directii foarte certe. Mai lasa loc de intoarcere ca, in cazul unul alegeri nepotrivite, sa mai poti schimba ceva. Conflictele devin un pic cam nervoase si se poate ajunge chiar la vorbe dure, la critici severe si la tendinta de a te purta cu partenerul de parca tui ai fi seful pus pe pedepse. Spre finalul lunii, iti trece atitudinea aceasta suspicioasa si reusesti sa-ti traiesti iubirea ceva mai relaxat, bucurandu-te din plin de momentele frumoase.

Cariera

Atmosfera este cam incordata la locul de munca, desi incerci sa combini placutul cu utilul in tot ce ai de facut, dar adeseori ideile tale nu sunt acceptate de altii mai nervosi si mai agresivi din fire. Te poti astepta la dispute pe marginea unor principii pe care ar trebui sa le respecti, dar si la controverse pe seama ideilor pe care incerci sa le promovezi. Descrie-ti punctul de vedere cu fermitate, dar si cu un dram de blandete, ca nu cumva sa primesti contra-atacuri dure din cauza celor care s-ar putea simti vizati. Daca iti pui ambitia, rabdarea si inteligenta la treaba, poti culege roade de care vei fi mandru, dar nu sunt usor de acceptat de unii, ci se vor opune cu vehementa. O vorba nepotrivita, spusa intr-un moment de neglijenta, o rautate ieftina aruncata din invidie, pot avea repercusiuni grave asupra imaginii tale socio-profesionale, asupra reputatiei tale, ca atare fii extrem de prudent si incearca sa-ti tii gura in situatiile cu adevarat importante pentru cariera ta! Daca tot vrei sa vorbesti, foloseste argumente si dovezi mature, fara sa-ti eliberezi nervii pe nimeni!

Bani

Ai ceva bani, salariul e ceva mai bun luna aceasta, dar incearca sa nu dai iama prin ei la primul impuls! Chiar daca sunt multe atractii care-ti fac cu ochiul, ar fi bine sa pastrezi acesti bani pentru ultima parte a lunii, pentru ca va fi perioada cu cele mai mari cheltuieli! Situatia e ceva mai incerta la inceputul lunii, nu esti foarte multumit de nivelul financiar de care dispui iar deciziile pe care le iei fara sa tii cont de precautii pot avea efecte pe viitor. Arunca o privire la vechile datorii, ca sa nu le duci mai departe si in anul care vine. Fa tot posibilul sa scapi macar de cele mai mici.

 ZODIA FECIOARA - LUNA DECEMBRIE 2011

Dragoste

Esti de temut luna aceasta, ai limba ascutita si esti excesiv de atent la orice detaliu incat nu ierti pe nimeni, mai ales pe cei dragi! Vai de cei care intra in colimatorul tau, pentru ca ai tendinta de a le tine tuturor predici cam agresive - desi corecte! - care nu prea te caracterizeaza. Parca esti un pic mai ironic, mai cinic, mai carcotas, dar esti constient ca cei dragi nu te vor lua in seama daca ii gadili si ii alinti, ci numai daca mai ridici si tonul din cand in cand. Privesti foarte serios iubirea, prin prisma ratiunii, incat cel drag ti-ar putea reprosa lipsa de afectivitate si sensibilitate, dar nu prea esti genul de om care-si pierde mintile, mai ales cand e vorba de decizii importante de cuplu. Vor exista cateva animozitati in cuplu pe marginea unor principii diferite pe care fiecare va bazati, dar unul din voi trebuie sa cedeze! Esti un om de incredere, ceea ce promiti devine fapt mai devreme sau mai tarziu, ca atare partenerul de suflet poate fi multumit de seriozitatea si luciditatea cu care tratezi relatia, aratandu-i ca ai pretentii mari de la voi. Uneori, duci dorul unor vremuri de demult, pentru ca iti lipseste ceva ce te-a atras candva la partenerul tau si tare ti-ai dori sa revina la lumina: curtea de inceput, vorbele dulci care te-au cucerit, fluturasii din stomac. Era frumos atunci si traiesti din nostalgii…

Cariera
Parca te-ai afla printre straini la serviciu si criticile pe care le primesti pot fi usturatoare. Parca seful uita complet ca e luna in care ar trebui sa fie mai bland si mai intelegator si… taie in carne vie. Ce-i drept, pana la finalul lunii, atmosfera se mai limpezeste, dar cel putin la inceput de decembrie te duci la serviciu cu un ghimpe in stomac, intrebandu-te mereu ce se va mai intampla rau si de data aceasta. Seful te obliga sa-ti asumi niste responsabilitati mai mari, incat, daca simti ca nu le faci fata, vei accepta sa te apuci iar de invatat. Nu e o perioada tocmai placuta pentru a merge la cursuri sau a-ti masura cunostintele la diverse examene (dimpotriva, riscul unui esec e cam mare), dar cel putin recunosti sincer ca nu stii sa iti indeplinesti o anumita sarcina si accepti indrumari de la cei cu experienta. Trebuie sa te intorci cumva in trecut ca sa-ti aduci aminte un sfat sau o informatie de care ai neaparata nevoie sau, abia acum, dupa ani de zile, ai ocazia sa scoti de la naftalina o veche diploma sau o recunoastere oficiala a unor cunostinte acumulate prin studiu mai demult. Niciodata nu e prea tarziu sa te lauzi cu palmaresul tau, mai ales cand poti valorifica acele atuuri!

Bani

Esti foarte organizat cand vine vorba de bani, de parca ti-ai fi stabilit un plan foarte bine trasat si nu te abati nicio clipa de la regulile auto-impuse. Esti constient ca orice abuz ti-ar putea crea neplaceri si nu e momentul sa faci greseli de ordin financiar. Unii se mira cat de atent esti la fiecare leut, cat de prudent esti cand iei decizii cu banii proprii, dar stii foarte bine ce faci: deciziile tale de acum pot avea efecte majore asupra bugetului tau sau al familiei si un exces te va durea enorm! Mai bine mai tai din lista de cadouri de sarbatori sau negociezi la sange orice pret, pentru ca aceasta atitudine prudenta si limitativa te va ajuta sa pastrezi echilibrul in buget. Evident ca iti permiti si unele placeri personale, dar le faci cu cap, cumparand doar lucruri de care ai absoluta nevoie. 

 ZODIA BALANTA - LUNA DECEMBRIE 2011
 
Dragoste

Mereu ai impresia ca ceva te retine sa te comporti asa cum esti, nesiguranta pune stapanire pe tine si lasi impresia tuturor ca ai avea toane sau mari oscilatii de dispozitie. Uneori esti excesiv de fricos si de prudent si preferi sa ramai in umbra, alteori epatezi pur si simplu si faci lucruri riscante care atrag atentia asupra ta. Aceasta atitudine dificila se resimte si in plan sentimental: ba esti expansiv si spui lucrurilor pe nume cu un tupeu aproape agresiv, ba te retragi in banca ta si lasi procesele de constiinta auto-critice sa te domine. Hotaraste-te odata, pentru ca persoana iubita nu mai intelege nimic din cauza acestor mari schimbari de stare! Tratezi iubirea intr-un mod mai rational, sentimentele trecand oarecum pe planul doi, ceea ce te ajuta sa intelegi lucid situatia in cazul unor eventuale relatii mai complicate. In cuplu, atmosfera ramane totusi agitata si tensionata, cu riscul unor crize domestice nu tocmai placute ce te pot afecta profund, dar care au si ele rostul lor: acela de a spune lucrurilor pe nume cat se poate de transat, fara anestezie, cu scopul de a le repara, de a le schimba sau de a le decide categoric!

Cariera

Te concentrezi cat se poate de serios la ceea ce ai de facut la serviciu iar ideile vin exact la timpul potrivit pentru a le rezolva cu brio. Esti creativ, ai o inspiratie fantastica ce poate lua forme concrete, ca atare esti angajatul ideal care propune solutii, dar le si pune in practica foarte bine. Daca cineva are nevoie acum de un sfat, de o parere sau de un raspuns, le poate gasi la tine, de parca ai fi in conexiune directa cu universul si ti se ofera pe tava cele mai inteligente si mai potrivite solutii. Mai mult, inspiratia divina care te cuprinde acum poate avea efecte si asupra unor probleme mai vechi: stai pe loc si gandeste-te la planuri de demult pe care nu le-ai rezolvat cum trebuie la vremea respectiva. Acum ai mai multe instrumente sau cunostinte la dispozitie pentru a rezolva cu brio si aceste restante incat poti aseza la locul lor o serie de probleme care nu si-au gasit pana acum ordinea corecta. Arunca, deci, o privire inapoi ca sa nu intri in noul an cu restante!

Bani

E o perioada buna, calma si chiar placuta din punct de vedere financiar, pentru ca norocul vizeaza marile tale investitii, acele cheltuieli masive pe care ti le permiti doar rareori in viata. Esti ceva mai discret cand vine vorba de bani si nu te lauzi in gura mare nici de bunurile pe care le detii, nici de planurile pe care le faci din punct de vedere financiar. Poate discretia ta e legata cumva si de vreo surpriza pe care o pregatesti familiei de sarbatori, pentru ca pui un ban deoparte pentru a cumpara un obiect de care vor beneficia toti ai casei. Surpriza va fi una placuta, pentru ca reusesti sa taci pana in ultimul moment, oferindu-le celor dragi un motiv de mare bucurie. Banii sunt, in general, dedicati familiei si confortului domestic, incat nu ar fi exclus acum, pe ultima suta de metri a anului, sa faci ultimele investitii pentru casa: mobila, decoratiuni, aparatura electro-casnica, dar te gandesti totusi foarte serios si la ziua de maine, pentru ca nu vrei sa incepi 2012 nici cu datorii neechitate, dar nici cu vistieria complet goala. Economiile pentru mai tarziu au si ele rostul lor, deci nu risca toti banii pe o carte!

 ZODIA SCORPION - LUNA DECEMBRIE 2011

Dragoste

Ceva intervine in linistea conjugala, de parca ar iesi la iveala aspecte pe care le-ati tinut bine ascunse, dar care, acum, odata spuse, pot deranja. Trebuie sa ai mare grija la reactia pe care o ai atunci cand adevarul este spus pe sleau, pentru ca niciunul din voi nu trebuie sa ia decizii pripite, sub impulsul momentului. Chiar daca unele lucruri dor, nu sunt atat de grave incat sa nu poata fi reparate sau iertate, deci nu exagera nici cu critica sau reprosurile, dar nici cu suferinta. Este un moment perfect pentru a redresa relatiile ajunse in impas, de a avea discutii sincere fata in fata, recunoscandu-va unul altuia vinile sau greselile, deoarece se pot clarifica chiar si cele mai complicate situatii. E vremea iertarii, sarbatorile te fac mai romantic si mai intelegator, deci profitati amandoi de acest moment pentru a va salva sau repara relatia. Discutiile de natura sentimentala pot fi extrem de serioase acum, capitale poate, de parca s-ar decide viitorul vostru in doi. Ratiunea va avea un cuvant de spus asupra emotiilor si va reusi sa puna lucrurile la locul lor, pentru a avea, mai departe, o relatie fericita. Prin promisiuni, angajamente si declaratii de o gravitate rara, practic ii arati partenerului tau ce intentii ai de acum inainte in relatia voastra, ca atare nu e exclusa o decizie de casatorie sau… de divort eliberator.

Cariera

Inarmeaza-te cu imensa rabdare la serviciu, pentru ca vor aparea o ordine de sus sau sarcini urgente care vor cere aproape imposibilul de la tine. Vei fi impins permanent de la spate de termene limita, poate si pentru ca e final de an si acum toate se aglomereaza pe capul tau. Pui mult suflet in ceea ce faci, poate prea mult suflet uneori, ceea ce te face sa suferi enorm pentru ceea ce nu merge bine. Conflictele, disputele, rautatile, neintelegerile, gesturile incorecte venite de la concurenti sunt la ordinea zilei, de aceea trebuie sa fii pregatit si pentru surprize neplacute la serviciu. Un gest necugetat sau o decizie pripita pot atrage riscul unui esec ce te va marca profund. De multe ori, ideile tale nu vor fi acceptate de colaboratori, care prefera sa comenteze si sa critice tot ce spui, greu vei gasi tovarasii potriviti pentru a-ti pune in aplicare ideile, dar spre finalul lunii comunicarea va deveni ceva mai eficienta si vei materializa tot ce gandesti. Esti nevoit sa te supui totusi unor reguli destul de stricte, nu ai voie sa te misti asa cum ti-ar placea, dar esti intr-o cursa contra cronometru si faci parte dintr-un sistem in care trebuie sa fii foarte organizat pentru a termina totul la timp!

Bani

Banii sunt un aspect extrem de important al acestei luni. Trebuie sa iei decizii mature cu privire la restantele acumulate anul acesta, pentru a vedea ce poti achita pe ultima suta de metri si a nu intra in noul an cu datorii imense. Adu-ti aminte cui ai uitat sa-i returnezi vreo suma de bani, ce facturi asteapta neplatite in sertar sau ce alte cheltuieli au fost ignorate din cauza altor urgente, deoarece te vei simti foarte bine dupa ce le vei aduce si pe acestea la zi. Nu e una din cele mai placute perioade pentru bugetul tau, nu ai parte de un bilant parea vesel la final de an, dar extragi totusi niste concluzii care vor fi folositoare pentru tine de acum inainte, ca sa stii altadata unde sa mai strangi cureaua si cat sa cheltuiesti in momente critice. Criza se resimte in bugetul familiei luna aceasta mai tare ca oricand, dar, cu prudenta de rigoare, vei trece si peste sarbatorile acestea. Neaparat arunca o privire inapoi, la restante de ordin financiar, pentru ca oricum te vor chema intr-o zi inapoi de urgenta!

 ZODIA  SAGETATOR - LUNA DECEMBRIE 2011

Dragoste

Esti cam rece cu partenerul iar luciditatea cu acre privesti relatia poate fi interpretata gresit de catre acesta, cum ca ai avea mereu ceva cu el, ca ii urmaresti fiecare gest sau chiar ca sentimentele tale au mai palit. De fapt, e felul tau de a-i arata ca ai mari pretentii de la relatia voastra si ca-ti doresti, pe cat posibil, sa fiti amandoi perfecti! Stii ca nu se poate, deci nu mai insista nici cu criticile, nici cu predicile de sus, ca sa nu tensioneze inutil relatia dintre voi. Aveti niste discutii destul de serioase despre voi, ca si cuplu, de parca finalul de an va stimuleaza sa faceti un bilant al evenimentelor prin care ati trecut si din care trebuie sa extrageti niste concluzii. Poti avea surpriza sa descoperi acum, dupa mai mult timp, de ce au avut loc anumite lucruri in relatia voastra, de ce s-au spus anumite cuvinte, de ce ati pornit pe o anumita cale, la un moment dat, pentru ca puneti in balanta trecutul pentru a putea intelege nivelul la care sunteti acum. Discuti cu partenerul cu sufletul deschis pentru ca e momentul potrivit pentru a gasi raspunsuri la intrebari existentiale despre iubire, despre destinul vostru in doi, despre scopul intalnirii voastre, ca si cum v-ati afla intre doua directii: trecut si viitor. Nu intotdeauna sunteti de acord unul cu altul, dar credeti cu tarie ca tot ce traiti impreuna este unic si dictat de sus!

Cariera

Finalul de an te obliga sa treci in revista etapele unor proiecte la care ai muncit pentru a vedea daca a ramas ceva nerezolvat la vremea respectiva. Culmea, dar gasesti o serie de mici chichite care se cer acum reparate, ca sa nu consumi timp inutil pentru ele altadata. E un moment ideal de bilant al carierei, pentru ca au avut loc multe evenimente din care ai avut de invatat si care au generat rezultate de care ai fost mandru. Ai cu ce te lauda, deci lasa modestia la o parte si spune lumii ce a iesit din mintea si din mainile tale anul acesta. Pregatirea noului an naste tensiuni la locul de munca, pentru ca nu vin vesti tocmai placute cu privire la ceea ce se va intampla la anul, dar trebuie sa accepti eventualele decizii cu intelepciune, fara a le transforma in motiv de iritare. Orice ar fi, le vei duce pe toate cu succes in spate, deci nu are rost sa faci valuri de pe acum pentru ceva ce nici nu a avut loc inca. Nu toate planurile pe care le stabilesti pentru anul viitor in cariera se vor materializa, dar ceea ce promiti va deveni fapt cat de curand!

Bani

Nu salariul e cel care te bucura cel mai mult luna aceasta, ci veniturile din alte activitati pe care le-ai desfasurat anterior. Culegi roadele unor eforturi indelungate care au consumat mari resurse de energie din partea ta, dar rezultatele sunt pe masura acestora! Este un moment bun pentru investitii capitale, pentru ca ai avea nevoie urgenta de un obiect destul de scump pe care il visezi de multa vreme. Ar putea fi momentul cand il poti cumpara, spre marea ta satisfactie. Poate ai facut ceva economii pe parcursul anului in vederea acestei achizitii iar acum te poti duce la cumparaturi fericit. Nu te uiti la lucruri marunte sau ieftine, ci ai pretentii mari, deoarece pare sa fie un obiect de uz indelungat si nu faci rabat de la calitate. Afacerile merg si ele bine, e un moment al castigurilor insemnate, dar trebuie sa te gandesti totodata si la deciziile mai vechi pe care le-ai luat in legatura cu banii, ca sa fii sigur ca nu ai uitat nimic din vedere: plati de facut, impozite de achitat, datorii de returnat, sume de recuperat. E vremea bilantului si poti fi multumit de rezultate, descoperind ca a fost un an mai special pentru veniturile tale.

  ZODIA  CAPRICORN - LUNA DECEMBRIE 2011

Dragoste

Te simti bine in pielea ta si esti dornic de iubire, dar nu iti exprimi sentimentele in cea mai tandra forma. Trasaturi precum gelozia, posesivitatea, dorinta de dominare a partenerului pot pune stapanire pe tine si asta nu e cea mai potrivita fata a iubirii, nu-i asa? Vrei prea mult de la jumatatea ta, ai pretentii imense si, daca nu le poate atinge, poti deveni sever cu acesta. Ce-i drept, iubesti total si vrei perfectiune in iubire, dar totusi nu deveni un dictator cu partenerul! Daca el s-ar purta asa cu tine, ai aluneca imediat spre depresie si ai avea tendinta de a agrava si mai mult situatia, transformand-o intr-o catastrofa personala, deci pune-te si tu in locul lui in momentele de criza. Nu este imposibil ca iubirea sa dea buzna in calea ta luna aceasta in cel mai neasteptat, poate si nepotrivit moment, incat esti complet luat prin surprindere si risti sa faci greseli din cauza ei. Poti trece in noul an cu o noua iubire in suflet, dar si cu mari asteptari de la jumatatea de langa tine. Esti implicat, dai totul pentru amor, dar adeseori te comporti cam rece si prea rational cu omul pe care-l iubesti. Da, poate luciditatea si logica sunt bune pentru a lua decizii intelepte, dar nu pentru a-i spune celuilalt cat de mult il iubesti. Aici e nevoie de caldura si tandrete si iti cam lipsesc, momentan.

Cariera
E posibil sa fii mai tot timpul pe drumuri in interes de serviciu incat greu te gaseste lumea pe la locul oficial de munca. Poate ai de rezolvat o serie de probleme in alte locatii decat cele obisnuite, deci deplasarile vor fi la ordinea zilei, ba chiar ai putea trece de mai multe ori, insistent, prin aceleasi locuri, ceea ce va fi extrem de epuizant pentru tine. Aproape ca nu iti tihnesc sarbatorile din cauza atator treburi profesionale pe care vrei sa le rezolvi pe ultima suita de metri, pentru ca descoperi o serie de aspecte pe care le-ai ignorat sau le-ai lasat in asteptare si acum cer sa fie si ele rezolvate. Pot avea loc acum unele evenimente deosebite in cariera ta. Surprizele pot fi maxime in acest final de an, spunand ca 2011 a fost unul din cele mai speciale din ultima perioada! Poate ti se ofera o sansa rarisima chiar acum si trebuie sa iei decizii intelepte ca sa poti beneficia de efectele bune ale acestei ocazii! Norocul e cu tine, totul e sa stii sa-l folosesti in favoarea ta in acele planuri complicate care nu au mers prea bine inainte.

Bani

Familia iti poate reprosa o atitudine usor avara exact acum, cand ar fi perioada celor mai mari cheltuieli, dar pentru tine e doar o prudenta iesita din comun. Nimeni nu gestioneaza mai rational si mai precaut crizele financiare, de aceea nu te lasi pacalit de faptul ca, poate, ai primit un ban in plus de sarbatori, ci continui sa fii extrem de limitat si cumpatat in cheltuieli. Cumperi doar ceea ce e strict necesar incat aproape ca ramai surd la dorintele copiilor sau la nevoile nu tocmai urgente legate de confortul vostru casnic. Cumparaturile de placere mai pot astepta, considerand ca un exces facut acum, sub imperiul tentatiilor multiple de peste tot, poate avea efecte asupra bugetului familiei, deci mai bine mai tai cate ceva de pe lista mosului! Ti-e putin teama de viitor si cum nu esti foarte sigur pe finantele tale de la o vreme, iei masuri extrem de severe cu privire la cheltuieli. Daca nu esti atat de transant, riscul unei erori financiare este imens!

 ZODIA  VARSATOR - LUNA DECEMBRIE 2011
 
Dragoste
Pui accent pe comunicare si prietenie in relatia de cuplu si nu vrei sa faci nimic fara sa-l consulti pe partener. Posibil sa va aflati undeva la o rascruce de drumuri si nu ai dori sa-ti asumi singur toata responsabilitatea alegerii facute. Aveti o viziune pozitiva asupra viitorului si cat timp veti merge mai departe manati de acelasi optimism si de incredere deplina in planurile comune, totul va merge ca pe roate in relatia voastra. Deciziile pe care le luati acum impreuna sunt definitorii pentru destinul vostru in doi, deci nu le puteti lasa la voia intamplarii! Finalul de an te gaseste intr-o pasa nu tocmai neplacuta: mai melancolic, mai singuratic, mai coplesit de griji si resentimente de parca bilantul anului incheiat nu te satisface. Iti aduci aminte de evenimente pe care nu le-ai gestionat perfect incat, daca ai ocazia, esti gata sa te intorci la ele pentru a le repara, pentru ca nu vrei sa treci in 2012 cu regrete vizavi de 2011. Te retragi de multe ori in trecut, ori spre o veche iubire, ori spre un moment fericit al relatiei voastre, de parca sufletul tau ar trai mai mult din amintiri decat din evenimente prezente. 

Cariera

Logica si ratiunea sunt armele tale secrete de a ajunge acolo unde doresti, iar in plus mai ai si un dram de noroc la tine ca sa-ti mearga bine. Poate nu asezi cariera pe planul cel mai important in aceasta perioada, ci mai mult viata de cuplu, dar asta nu inseamna ca nu te pasc tot felul de intrebari si de griji cu privire la ziua de maine. Pui in balanta stabilitatea familiala in comparatie cu ambitiile profesionale si ajungi la concluzia ca nu le poti avea pe amandoua pe acelasi nivel, ci intotdeauna ori una, ori alta va fi sacrificata in beneficiul celeilalte. De data aceasta au loc unele evenimente in viata personala care cer mai multe eforturi din partea ta si faci totul cu precautie, cu cap, cu responsabilitate dar si cu discretie, pentru a le aseza la locul potrivit, dar fara a da nimic peste cap in cariera. Esti de apreciat pentru seriozitatea cu care iti asumi riscuri si pentru atentia pe care o acorzi chiar si celor mai ascunse aspecte, ca atare nu vei face greseli care sa-ti afecteze cariera. 

Bani

Daca asteptai de undeva niste bani de departe, ai mari sanse sa-i primesti chiar acum, cand ai mai mare nevoie de ei. Ce-i drept, ai deja planuri mari cu acesti bani, incat aproape ca nu mai ramane nimic din ei dupa cateva zile, dar macar ai pe ce te baza in situatii critice. Bugetul familiei nu e in cea mai buna faza, de aceea iti indrepti atentia spre cei dragi de departe care te-ar putea ajuta. Ca e un cadou de sarbatori sau un imprumut de la cineva din ala localitate, te scoate practic din impas, fara a dezechilibra prea mult balanta datoriilor. Rezuma-te la strictul necesar si abtine-te de la cumparaturi de placere, pentru ca nu prea e momentul, chiar daca sarbatorile bat la usa! Ti-e greu sa spui copilului ca nu-i poti lua ce-i place, dar vei reusi sa ii pregatesti ceva util de care chiar are nevoie.

  ZODIA  PESTI - LUNA DECEMBRIE 2011
 
Dragoste
Partenerul tau e manat de ambitii periculoase pentru linistea cuplului vostru - de a se remarca, de a o face pe seful, de a lua deciziile cele mai dificile - dar trebuie sa fii tolerant si sa-l sustii, pentru ca este un moment dificil pentru amandoi. Daca mai vii si tu cu reprosuri si critici, fii sigur ca nu vei avea parte de nicio zi linistita in doi. Daca nu reusesti sa tii sub control ironiile sau comentariile malitioase la adresa capacitatii sale de a gestiona viata de familie, exista riscul unui conflict de proportii care, pentru cuplurile mai subrede, se poate solda cu o separare dureroasa. Au loc discutii decisive in cuplul vostru, dar cel care va pune punctul pe i de fiecare data este barbatul, femeia acceptand tacit, fie ca-i convine, fie ca nu, alegerile acestuia. Va aflati amandoi intr-un moment de cotitura in destin, si asa cum va asterneti, asa veti dormi! Poate fi chiar momentul unei alegeri de genul: ori, ori, deci cu atat e mai dificila decizia, pentru ca trebuie sa cantariti efectele pe termen lung.

Cariera

Cariera este punctul central al tuturor energiilor, dar nu reusesti sa colaborezi eficient cu lumea. Se trezesc o multime de colegi cu ambitii si orgolii inalte care nu vor accepta parerile sau deciziile tale, dar trebuie sa le dai si lor dreptul la replica. Daca vreunul din asociatii tai te critica dur, n-ar strica sa ii acorzi maxima atentie, pentru ca, daca nu iei in seama acum spusele sale, va veni o zi in viitor cand vei regreta ca nu l-ai ascultat si nu i-ai urmat sfaturile. Este un moment al marilor decizii profesionale, dar esti cam indecis: ai vrea sa treci la o etapa superioara, dar totodata sa pastrezi ceea ce ai acum, or decizia ta nu le poate cuprinde pe amandoua - trecut si viitor - in acelasi timp. Raspunsul la intrebarile tale existentiale cele mai grele legate de rolul tau profesional se afla in trecut, in perioada in care studiai si acumulai informatii. Adu-ti aminte ce te-a invatat atunci un profesor sau un mentor, pentru ca poti aplica acum cu succes sfaturile sale pentru a rezolva criza si deruta in care te simti blocat.

Bani

Fii extrem de prudent cand vine vorba de cheltuieli ceva mai mari ca de obicei si pune numai viitorul in prim plan, nu bucuria momentului de fata. Gandeste-te ca, dupa sarbatori, vine un an nou, cu alte si alte cheltuieli imense, si daca dai acum iama prin bani, tot tu va trebui sa gasesti solutii eficiente pentru a umple golul lasat in buget. Oricat de mari ar fi nevoile tale financiare din aceasta luna, trebuie sa tii mereu minte un cuvant: rationalizare! Fa totul cu cap, calculeaza prioritatile dupa importanta si gravitate, organizeaza-ti perfect bugetul pentru a nu ramane cu datorii sau cu plati neachitate si abia dupa ce toate acestea vor fi puse la locul lor corect si sigur, poate mai ramane ceva si pentru placerile tale. Un gest nechibzuit de a cumpara ceva nu tocmai util in acest moment se poate solda cu mari furtuni financiare, deci ai grija de ce te lasi atras cand iesi la cumparaturi!

Horoscop oferit de acvaria.com

Niciun comentariu: